Povești de adormit oameni mari ...

[HHR]

În pregătire: ”Povești de adormit oameni mari”.
Nu-mi pot reprima senzaţia de radiocasetofon bătrân. Un radiocasetofon care nu mai păstrează nimic din ceea ce l-a făcut vârf de gamă în anii 80. Acum, stă cuminte pe colţul mesei, lipit de muşamaua mâncată de timp. Nu mai are antenă. Are doar un ciot din ceea ce a fost odată antena telescopică cu patru segmente. Cursorul, acţionat de potenţiometrul lateral, se poticneşte undeva la jumătatea scalei. Becul interior, cel care ilumina frecvenţele, s-a ars cu mult timp în urmă, iar sigla cu Sharp este scorojită. Uşiţa cu lăcașul în care se introducea caseta nu mai există. S-a rupt cu mult timp în urmă și nu a mai putut fi reparată. Caseta, una din cele trei care au supravieţuit trecerii timpului, se introduce direct, cu mâna, prin presare. Butonul play este defect, trebuie să-l apeşi de trei ori pentru a rămâne în poziţia activă. Butonul de rewind (RW), la fel. Butonul de repede înainte (fast forward, FFWD) nu rămâne apăsat niciodată. Pentru a derula, trebuie să stai cu degetul pe el. Viteza de derulare nu este constantă, derularea se face în valuri, încet şi foarte încet. Enervant pentru un tânăr și perfect neutru pentru cineva de vârsta radiocasetofonului.
Textul de mai sus, postat pe o rețea de socializare, a creat reacții unidirecționale. Toți comentatorii s-au referit la casetofoane și casete, nimeni nu a sesizat prima și ultima propoziție: Nu-mi pot reprima senzaţia de radiocasetofon bătrân./ Enervant pntru un tânăr și perfect neutru pentru cineva de vârsta radiocasetofonului. Asta așa, ca să știm cum stau treburile …

[HHR]

”Lumea e cum suntem noi/ Ce cumplit-asemănare”, zicea poetul. Spre deosebire de copii, oamenii mari nu-și fac niciodată lecțiile la timp. Sunt grăbiți, indiferenți, stresați, suprasolicitați, au deadline-uri năucitor de apropiate și cad aproape mereu în același loc în care se împiedicaseră deja de alte multe ori înainte. ”Futilități electorale și alte povești de adormit oamenii mari” este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Este asemenea fotografiilor în rafală, capturate câte 10 pe secundă și cărora, de regulă, nu le scapă niciun detaliu.
În următoarele săptămâni, cartea va apărea în librării. Se pregătește deja de întâlnirea cu dumneavoastră, cititorii. Ca și noi, de altfel...
Mulțumiri speciale domnului Irinel Merlușcă ,autorul copertei, întotdeauna amabil și pe aceeași lungime de undă cu autorii!
”Metodă specifică demonstrației matematice, reducerea la absurd se susține pe legea terțului exclus. Ea afirmă că din două propoziții contradictorii, una este adevărată, a doua, falsă, iar a treia posibilitate nu există. Când la două propoziții contradictorii se aplică legea terțului exclus, este suficient să stabilești că una este falsă pentru a deduce despre cealaltă că e adevărată. Simplificând, se pare că aceasta este schema pe care își gândesc campaniile electorale marii favoriți. Propoziția adevărată este formulată din perspectiva conducătorilor: <<Actuala putere va fi și viitoarea putere>>. Propoziția falsă: <<Doi lideri de mari partide au capacitatea de a atrage electoratul doar datorită susținerii logistice majore, detronând puterea momentului>>. Terțul exclus este <<alegătorul poate schimba și regulile jocului, și scorul>>. Dar jocul depinde de cine are abilitatea de a valorifica în favoarea lui nevoia de comparație a românului. Trăim într-o țară-spectacol. Atipică. Cere reguli, dar nu respectă niciuna. Dimpotrivă, le încalcă mereu cu voluptate. Istoria își asumă răspunderea de a fi făcut din noi un popor ușor adaptabil. Calitate sau defect, orice încadrare am alege, ea oricum se va refuza tiparului clasic al definițiilor. Sau poate că e tocmai invers: noi am constrâns istoria să ni se adapteze.”
”Deschid ochii în vis și mă văd în B.E.J. Mă observ de sus. Sunt uman, am cămășuța albă cu mânecă lungă. Discut cu câteva personaje angrenate în festivalul electoral. E straniu, nu par să fie oameni. Sunt niște girafe portocalii cu pete negre. Fiecare girafă stă pe un piedestal negru. E ciudat. Mă concentrez și deslușesc treaba cu girafele. Sunt ascuțitori. Ascuțitorile acelea chinezești din plastic bicolor, portocaliu și negru. În piedestal era lama care ascuțea creionul după introducerea în spațiul tronconic, iar pe piedestal era lipită girafa. Girafa era cu schepsis. Avea un mecanism interior care, în momentul în care acționai coada, prin apăsare, transmitea mișcarea către gâtul și capul girafei. Acestea se plecau. Era ca o reverență impusă de apăsarea cozii. Nu cred că visul este o coincidență, un joc aleatoriu al neuronilor mici și bolnavi, este o ilustrare plastică a mecanismului interior dintr-o formațiune politică. Atunci când șeful apasă coada, subalternul de rând se supune. În fine, așa merg treburile… ” (fragmente din volum)

[HHR]

Dincolo de ideologii, "produse de tip fast food ale gândirii", discursul politic este un monolog monocrom asupra infaptuirii analizata in raportul dialectic dintre aspiratie si implinire. Se defineste fara echivoc "ce trebuie sa se poata si de ce trebuie sa se poata", punand sub semnul intrebarii chiar si ceea ce "nu s-a putut sa se poata". Se explica apoi, cu lux de amanunte, "ce se poate, cum se poate si de ce antecesorii nu au putut."Concluzia este invariabila: "se poate mai mult si mai bine decat au putut sau pot altii". Se stabileste clar de ce nu s-a putut: "pentru ca nu s-a vrut!". Deoarece e axiomatic, "daca se vrea, se poate si se va putea sa se poata". Concluzionand: cum sa nu-i iubesti?

Procurabilă ...
https://www.libris.ro/futilitati-electo ... 38701.html

https://www.esteto.ro/produse-526258-fu ... ra-creator

[Tabby]

Am trecut in altă "ligă" , cea a poveștilor pentru cei mici sau ... încă o carte care așteaptă autograful autorului.
Felicitări !